
Data: 01-04-2015 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la expoziţia MODELE DE COMPORTAMENT ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA, deschisă în corpul Ştirbei al MNAR până pe 19 aprilie 2015. Curatorul expoziţiei este Mălina Conţu, specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR.
Apariţia şi dezvoltarea spaţiului public în Epoca Luminilor a generat o preocupare crescândă a moraliştilor pentru modelele de comportament. Aceste idei au constituit după Revoluţia franceză din anul 1789 baza sistemului de educaţie francez, devenit un model pentru majoritatea programelor de învăţământ.
În afara mesajului educaţional, adesea moralizator, lucrările prezentate în expunere se disting şi prin calitatea execuţiei, fiind reprezentative pentru epoca de înflorire a stampei, o perioadă de maxim rafinament al tehnicii. Gravurile reflectă un interes crescut pentru artă şi reproduc, în mare parte, picturi celebre ale unor mari artişti ai vremii, precum: Jean-Honoré Fragonard, François Boucher, Jean-Baptiste Le Prince, Jean-Baptiste Huet şi William Hogarth.
Expoziţia Modele de comportament în secolul al XVIII-lea este împărţită în patru secţiuni: Educaţia copilului, Modele de comportament social, Adolescenţa şi iubirea şi Modelele culturale clasice. Primele trei secţiuni tratează etapele esenţiale ale educaţiei - copilăria şi adolescenţa - din perspectiva raportului limitare-permisivitate, conform recomandărilor din manualele de comportament ale vremii (în special romanul pedagogic „Émile sau despre educaţie” de Jean Jaques Rousseau). Ultima secţiune este dedicată modelelor literare clasice ale vremii, responsabile pentru formarea unor idei despre conduită.
MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI
Calea Victoriei, 49-53, 010082
Program: miercuri - duminică
11.00 - 19.00 (mai - septembrie)
10.00 - 18.00 (octombrie - aprilie)
Tarife:
Galeria de Artă Europeană
8 lei
Galeria Naţională (Tezaur inclus)
10 lei
bilet combinat Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională (Tezaur inclus)
15 lei
bilet combinat Muzeul Naţional de Artă al României + Muzeul Colecţiilor de Artă
20 lei

Eveniment publicat in data de:
06-01-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0