Data: 05-04-2015 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti
Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită în perioada 25 martie - 19 aprilie 2015 la expoziţia "Virtuţile – desen şi obiect" a artistului Ovidiu Simionescu, în cadrul seriei Portret / Atelier, la Sala Irina Nicolau.
Este o plimbare tăcută prin lumea simbolurilor, transformate în semne personale, recăpătând identitatea începuturilor, o stare poetică dublată de o bună cunoaștere, aceea în adâncimea lucrurilor, stărilor.
Dacă putem vorbi de un corp viu al obiectelor, acesta este și cel al crucilor lui Ovidiu Simionescu. Ele pulsează, irump cu o putere discretă dezvăluind în același timp tensiunea luminoasă a semnului. Obiectul devenit însemn îți revelează un adevăr simplu: transformă materia în prezență și leagă omul de imaginea și trăirea hristică.
Crucile sunt transfigurate și amprentate, precum primul semn al lumii creștine – vehicul pentru mântuire –, pline de o iradiere care umple și păstrează sensul credinței. Indiferent de mărime, prin semne discret incizate sau reliefate, ele trimit într-o manieră esențializată la trupul lui Hristos.
Atelier de creativitate pentru copii: joi, 9 aprilie 2015, orele 10.00-11.30, Atelier de desenat după modelele crucilor, cu Ruxandra Grigorescu.
Curator: Lila Passima
Expoziția va fi deschisă în perioada 25 martie – 19 aprilie 2015, de marți până duminică, orele 10:00 – 18:00, intrarea este liberă.

Eveniment publicat in data de:
26-03-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori

Comentarii:
0