
Data: 04-04-2015 Ora: 09:00
Locatia: Cluj-Napoca, România
Organizatorii UNTOLD Festival, în parteneriat cu Brigada de Voluntari, anunţă startul campaniei de recrutare voluntari, pentru cel mai aşteptat festival al anului, care va avea loc în această vară, la Cluj-Napoca.
Departamentele în care îşi vor putea aduce contribuţia cei selectaţi vor fi dintre cele mai dinamice din festival: Producţie (decoruri, baruri, scene), Acces (general, zona de camping, parcări), Info (acreditări, greeters, info points), Merchandising, PR & Press, Photo & Video.
Perioada de selecţie se va încheia în luna mai şi va fi urmată de mai multe sesiuni de training-uri, în care voluntarii se vor familiariza cu activităţile susţinute în cadrul festivalului. La sfârşitul acestei perioade, voluntarii vor fi repartizaţi în echipe în funcţie de necesar şi de abilităţile dovedite în urma procesului de selecţie şi training.
“Voluntariatul reprezintă un element cheie în succesul unui proiect precum UNTOLD Festival, motiv pentru care acordăm o atenţie specială programului dedicat lor. Colaborăm cu Brigada de Voluntari şi Academia de Voluntariat a Capitalei Europene a Tineretului 2015 pentru a ne asigura că oferim tinerilor cadrul şi condiţiile de care au nevoie pentru a avea o experienţă peste aşteptări. Urmărim să consolidăm o echipă de peste 1.000 de tineri care să experimenteze «din culise» producţia unui eveniment de anvergură şi avem deja peste 200 de tineri care ne-au contactat şi s-au înscris prin Academia de Voluntariat Cluj 2015”, a detaliat Constantin Covaliu, project manager UNTOLD Festival.
Pe lângă şansa de a face parte din echipa UNTOLD Festival şi de a acumula experienţă în organizarea unui eveniment internaţional de amploare, voluntarii vor avea acces gratuit în toate zonele festivalului, precum şi în zona de camping. În plus, organizatorii vor oferi fiecaruia dintre voluntari un welcome package, ce va conţine materiale promoţionale UNTOLD.
UNTOLD Festival va avea loc în perioada 30 iulie – 2 august şi este proiectul major de divertisment din cadrului programului Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca. Printre artiştii care au fost confirmaţi se numără: Avicii – aflat în premieră în România, David Guetta, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDY C şi mulţi alţii. Organizatorii estimează un număr de peste 300.000 de participanţi în cele 4 zile de festival, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Eveniment publicat in data de:
01-04-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0