
Data: 20-08-2015 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti
Ambasada Germaniei, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă invită în perioada 9 iulie - 31 august 2015 să vizitaţi expoziţia de fotografie "Aşezările germane din Basarabia (1814 – 1940)", care va avea loc la Sala Foaier.
În timpul primului război mondial, germanii basarabeni au scăpat, ca prin minune, deportării în Siberia. În 1918, Basarabia ajunge sub suveranitate română. Această cezură asigură inițial supraviețuirea minorității germane în mediul lor familiar. Cu toate acestea, au avut loc reduceri drastice în afacerile și cultura germanilor.
În 1940, în urma „Pactului Hitler-Stalin”, etnicii germani au fost mutați în număr mare de către ofițerii SS și NKVD, în Polonia ocupată. La începutul anului 1945, au trebuit să fugă și să își creeze o nouă viață în Germania divizată.
Din 2010, expoziția a fost prezentă în mai multe orașe din Europa de Sud-Est, în Republica Moldova, în Ucraina și în România: printre altele, la Chișinău, în Odessa, în Cernăuți, în Sibiu și la Galați. Dar și în Germania a putut fi văzută, printre altele, în orașele München, Stuttgart, Hanovra, Ulm, Bonn, Düsseldorf, Berlin și, în 2013, de asemenea, în Statele Unite, unde mulți basarabeni germani au emigrat după 1870.
În Republica Moldova și Ucraina, dar și în România, expoziția a trezit un mare interes, deoarece istoria minorității germane a fost reprimată și uitată în perioada sovietică și a fost descoperită din nou astăzi, în cadrul schimbării din Europa.
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 31 august 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Eveniment publicat in data de:
14-07-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0