
Data: 04-11-2015 Ora: 09:00
Locatia: Hotel Athenee Palace Hilton, Bucureşti
Sales Master va avea loc în 4 Noiembrie în Bucureşti, la Hotel Athenee Palace Hilton***** şi va aduce în atenţia participanţilor calea spre succes a vânzărilor prin telefon. EVENIMENTUL A FOST AMÂNAT DIN MOTIVE INDEPENDENTE DE VOINŢA ORGANIZATORILOR!
Sales Master, evenimentul dedicat vânzărilor va avea ca temă în acest an ”The Perfect Sales Call”, susţinut de Tony Morris (UK) supranumit The Sales Doctor de către presa britanică. Tony Morris va susţine Masterclass-ul “The Perfect Sales Call”, astfel încât întreaga zi a materclass-ului va fi rezervată exerciţiilor practice, studiilor de caz si tips & tricks legate de procesul de vânzare, iar focusul va fi pus pe partea conversaţiilor telefonice şi a tehnicilor care au succes în cazul vânzărilor prin telefon.
Conform digi24.ro, în Bucureşti sunt 1800 centre care efectuează afaceri la telefon, aproape jumătate din numărul total din întreaga ţară. Astfel, în România se fac peste 200 de milioane de euro din apeluri telefonice.
Participanţii la evenimentul organizat de Libero Events vor avea parte de o zi întreagă dedicată exerciţiilor practice, studiilor de caz, cu detalii de la modalitatea în care se structurează bazele de date până la telefonul de vânzare perfect. În cadrul masterclass-ului, accentul va fi pus şi pe cuvintele care este necesar să fie folosite la un apel telefonic şi pe tehnicile care trebuie aplicate, în vederea creşterii procentajului vânzărilor şi depăşirii targetelor.
Tony Morris, specialistul în vânzări din UK, supranumit The Sales Doctor de către presa britanică, are o experienţă de aproape două decenii în domeniul vânzărilor şi marketingului. Tony Morris a ales din 2006 calea antreprenoriatului, unde, împreună cu partenerul său de afaceri a pus bazele companiei Sales Doctor. De-a lungul timpului, Tony Morris a instruit şi a fost coach pentru peste 3000 de specialişti în vânzări, manageri de vânzări şi directori, iar acum călătoreşte în întreaga lume pentru a pregăti specialişti în sales.
Mai multe informaţii despre speaker, masterclass şi înscrieri pot fi obţinute accesând site-ul evenimentului www.salesmasters.ro. În cadrul evenimentului, participanţii vor primi cadou cartea lui Tony Morris: "The perfect Sales Call".
Despre Libero Events
Libero Events este agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture, Software Architecture Day, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.
Evenimentele marca Libero Events au la bază profesionalismul şi încrederea în clienţi ce devin parteneri şi în parteneri ce devin prieteni în domenii precum: business feminin, resurse umane, e-commerce, marketing, arhitectură, software, sales şi antreprenoriat.

Eveniment publicat in data de:
14-10-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0