
Data: 01-11-2015 Ora: 09:00
Locatia: România
Cu toţii încercăm să ne facem meseria cât mai bine. Eu de jurnalist, colegii mei de operator video, respectiv, fotograf. Doamna Vali practică cu simţ de răspundere meseria de contabilă. De nici mai mult, nici mai puţin de 33 de ani.
Nu știm cât de mult contează că zona în care am fost este printre cele mai sărace din țară. Cum nu vom ști nici cât de mult poate afecta acest lucru modul în care doamna Vali își face meseria zi de zi.
În spatele ușii de la camera 5 stau aliniate militărește bibliorafturi înțesate cu documente. Toate la fel de importante precum trezoreria unui stat, dosarele acestea sunt dovada existenței unei fabrici și cheia pentru a le descifra și utiliza este la doamna Vali.
Doamna Vali se simte total expusă în fața camerei de filmat: nici până în momentul acesta nu a înțeles de ce poate fi interesantă pentru altcineva povestea unei contabile. Şi nu pentru că nu și-ar iubi meseria.
“Dacă lucrezi cu drag, îți poți face munca frumoasă! Mi-a plăcut să lucrez cu cifrele, mi-a plăcut matematica și după doi ani de angajare mi-am dat seama că ăsta este drumul meu. Este o meserie frumoasă, dar grea.”
În spatele expresiei serioase, care confruntă zilnic numeroase probleme și care acordă celui mai mic detaliu o nemărginită importanţă, se ascunde un om cald și sensibil. În altă viață și-ar fi dorit să scrie poezie. Am discutat și despre mentori și motto-uri care au ghidat-o în viață.
“Îmi place foarte mult Octavian Paler. În cartea lui "Viaţa pe un peron", era un citat care zicea ceva de genul: "În viață așteptăm să vină un tren, dar dacă așteptăm prea mult nu ne mai putem urca în el.” În ziua de azi, tineretul nu prea mai citește. Ar trebui, pentru că altfel cum ar putea să se orienteze în viață?”
Cel mai important obiect? Ştampila. Cel mai des folosit? Pe vremuri creionul, astăzi mouse-ul.
“În ziua de azi este indispensabil calculatorul. Am început meseria cu notițe și calcule pe hârtie, de mână, dar acum nu se mai lucrează decât parțial manual. Nu este doar un trend, este evoluția tehnologiei!”
Oameni intră și pleacă în grabă din camera 5. Secretul meseriei constă în rapiditate, precizie, eficientă și nici măcar o greșeală.
Să fie ochelarii accesoriul indispensabil al unui contabil? Doamna Vali are o pereche și pare că îi poartă cu conștiinciozitate. Numai cu ei știe și descifrează orice “limbă”!
A fi sau a nu fi contabil? Nu ține de noi să răspundem la această întrebare. Cert este că am cunoscut o meserie frumoasă, destinată celor cu mintea ageră și pasionați, dacă nu înamorați de cifre.
Doamna Vali susține cu mândrie că pentru ea viitorul este scris negru pe alb: “Peste 5 ani sper să fiu tot aici, tot cu cifrele, însă peste încă 5 sper să fiu în parc numărând nepoții.”

Eveniment publicat in data de:
14-10-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0