
Data: 19-10-2015 Ora: 11:00
Locatia: Elite Art Gallery - Str. Academiei nr. 15, Bucureşti
Elite Art Gallery vă invită până pe 29 octombrie 2015 să vizitaţi expoziţia personală a lui Ilie Boca, ”Palimpsestes”. Vernisajul va fi celebrat pe 14 octombrie printr-un recital de violoncel şi vioară a grupului Duo ViolinCello, începând cu ora 18:30.
Fiind un obişnuit al galeriei, participant al taberei de creaţie ”Pictori de azi la Balcic”, Ilie Boca nu se mulţumeşte în schimb să ne obişnuiască cu acelaşi tip de lucrări. Demn de notorietatea câştigată, continuă să experimenteze, să ne surprindă şi să pregătească galeriei Elite Art opere fascinante pentru publicul select pe care îl regăseşte de fiecare dată aici.
Pictor de o inepuizabilă forţă creatoare, neobosit, Ilie Boca este unul dintre acei artişti români care au reuşit să marcheze semnificativ traseul picturii noastre contemporane. Pendulând, de-a lungul vieţii, între pictura figurativă şi cea abstractă, Ilie Boca s-a dovedit atât un reprezentant de seamă al peisajului, cât şi un fin interpret al lucrurilor nevăzute, imperceptibile, paralele realităţii imediate, lucruri pe care a încercat, mereu, să le aducă pe pânză. Aşa se întâmplă în seria Palimpsestelor, demers cu care artistul se prezintă şi astăzi, prin expoziţia de la Elite Art Gallery, în faţa publicului.
În seria de faţă (ca, de altfel, şi într-o mare parte dintre peisajele sale), deşi liric, Ilie Boca dovedeşte, în acelaşi timp, o deosebită putere narativă. Lucrările lui povestesc, în registre suprapuse cu atenţie, despre situaţii şi personaje posibile. Despre o altă ambianţă fizică. Despre un teritoriu nou, în care datele concretului se schimbă, se reconfigurează, se reaşează cuminţi într-o nouă ordine, într-un spaţiu eminamente cultural, dinamic şi inepuizabil. Fără să fie epic, fără să fie - sub nicio formă - descriptiv ori profund iconic, Ilie Boca reuşeşte să balanseze accesibilul şi cripticul, astfel încât pictura lui să fie o invitaţie la contemplare şi nu o barieră. Ilie Boca nu-şi propune, am putea spune, doar să (re)prezinte viziunea lui asupra acestei realităţi proprii, ci să ne invite în ea, să ne introducă, să ne ofere cheile prin care am putea-o vedea, prin care am putea-o înţelege şi, de ce nu, prin care am putea-o asimila.
Vă invităm, aşadar, negreşit, să luam parte la o expoziţie fundamentală atât pentru un artist consacrat cât şi pentru cei care doresc să înregistreze momentele importante ale artei contemporane româneşti, ”Palimpsestes” făcând parte dintre ele.
Elite Art Gallery încurajează şi susţine atât evoluţia artiştilor români cât şi schimbările de viziune prin care aceştia trec, oferindu-le suport în a şi le expune prin programe specifice fiecăruia. Activitatea expoziţională a galeriei are în portofoliu numeroase proiecte de artă vizuală, expoziţii itinerante, tabere şi programe de mecenat.
Expoziţia va fi deschisă publicului în intervalul 6 octombrie – 29 octombrie 2015, în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 11:00 – 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00 – 17:00, pe strada Academiei, nr.15, Sector 1, Bucureşti.

Eveniment publicat in data de:
15-10-2015
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0