• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

În cea mai relaxantă situație, în teniși, dar cu aceleași griji și probleme ce devin parte din rutină. Însă câți dintre noi ne simțim în suflet copii? Sau nu am renunțat la pofta de joacă? Este oare posibil să faci o carieră în “arta jocului”?

Rar oamenii cu care ne intersectăm sunt “una cu meseria”, predestinați pentru ceea ce fac. Acum 4 ani și 3 luni, personajul nostru, Narcisa, a făcut schimbarea majoră în viață ei. A renunțat la o funcție de conducere în favoarea meseriei de suflet: babysitter.

”Pentru mine cred că e ceva nativ să stau cu copii. Este o plăcere și nu merg după program la yoga trei ore că să mă eliberez. Nu mă stresează jobul meu. De fapt, chiar șeful meu îmi zicea: “Narcisa tu nu lucrezi cu ceas la mână!”. Niciodată nu sunt pe grabă.”

Chiar dacă tonul poate părea fantastic, imaginile și faptele vorbesc de la sine. Când ești conectat la spiritul tău ludic interior, când înțelegi că jocul este o parte din comportamentul oricărui om, orice vârstă ar avea, vezi frumusețea unei astfel de atitudini. Faci lucrurile sincer și inspiri frumusețea în cei din jurul tău.

“Am 3 nepoți. Pentru mine deci, jocul cu copii este că respirația. Când copii sunt mici am tendința să îi învăț jocuri logice. După ce au învățat ei să numere, alfabetul, trei-patru cuvinte și mersul pe bicicletă, apar și glumele, bancurile și ghicitorile. Des vor să le împărtășească și asta îi face mai creativi și mai sănătoși!”

Narcisa își amintește perfect prima ei zi de muncă și emoția de a ține în brațe un copil.

“Parcă a fost ieri. Acum 4 ani am trăit cel mai frumos lucru: primul impact cu copilul. Avea șapte luni, am culcat-o prima oară și am simțit o legătură foarte strânsă din prima. Este foarte importantă conexiunea, nu ai cum să ai o chimie cu fiecare copil. Cea mai mare teamă în prima zi mi-a fost de băiță. Copii care se dau în vânt după asta sunt foarte agitați. Mi-a fost un pic teamă să nu scap copilul.“

Relația dintre Narcisa și Sara, micuța aflată în grijă ei, este ceva hipnotizant de privit. Din magnetismul relației lor și relaxarea cu care Narcisa se joacă și vorbește cu micuța balerină, poți înțelege cu ușurință de ce și-a ales această cale în viață.

“Imi place să învăț copiii cu frumosul de când sunt mici: o floare, o pasăre, un câine de pe stradă, pisici, trebuie găsită partea frumoasă în orice lucru și atunci și copii noștri vor fi frumoși!”

Nici o școală nu te învață cum să iubești copiii și cum să ai grijă de ei, mai bine decât experiența de viață. Narcisa crește copiii precum a fost crescută ea de către bunici și părinți.

"Cel mai mare mentor pentru mine a fost bunica, de fapt ambii bunici. Au fost ca un ghid în viață. Și acum mă ghidez după tot ce m-au învățat ei: zicale, vorbe, proverbe. Mă ghidează “Vorba dulce mult aduce!”. Așa și este. Când îi răspunzi unui om frumos, el automat face la fel. Am făcut asta pe stradă cu necunoscuți, care ulterior mi-au răspuns cu un surâs fiind clar în lumea lor cu probleme." Website: http://www.proiecte-europene.com/vietibune/ Tweet