
Data: 09-01-2016 Ora: 09:30
Locatia: Muzeul Naţional Cotroceni - Spaţiile Medievale, Bucureşti
Muzeul Naţional Cotroceni vă invită până pe 10 ianuarie 2016, în Spaţiile Medievale, să vizitaţi expoziţia "Icoane. Frumuseţe cerească pe pământ", creaţii ale profesorului George Kordis (Grecia).
George Kordis este născut în Grecia, unde a studiat teologia la Universitatea din Atena. În anii ’80, a lucrat alături de maestrul iconograf cipriot părintele Symeon Symeou, după care şi-a continuat studiile postuniversitare la „Holy Cross Theological School“ din Boston, unde s-a specializat în teologie şi estetica picturii bizantine, obţinând Masterul în teologie. După revenirea la Atena în 1990, şi-a perfecţionat studiile de pictură şi gravură cu profesorul Fotis Mastichiadis, iar în anul 1991 şi-a obţinut Doctoratul în teologie la Universitatea din Atena. Actualmente, George Kordis este profesor de iconografie (teorie şi practică) la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, unde predă arta pictării icoanelor. George Kordis este totodată o personalitate a vieţii intelectuale greceşti, impunându-se drept unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai iconografiei bizantine.
Deoarece vocaţia sa artistică se împleteşte cu cea pedagogică, George Kordis a fost profesor invitat şi a predat pictura de icoane la Universitatea Yale şi Carolina de Sud în S.U.A., la Facultatea de Arte Frumoase (Cluj-Napoca), Facultatea de Teologie din Bucureşti, Universitatea Pedagogică din Odessa, Ucraina.
George Kordis este un artist deosebit, care abordează o varietate de tehnici şi subiecte, pictând atât artă religioasă, icoane pe lemn şi frescă, cât şi artă laică. Picturile şi gravurile sale au fost expuse în 21 de expoziţii individuale în Grecia şi în străinătate, dar şi în cadrul unor expoziţii de grup. De asemenea, a pictat foarte multe icoane şi fresce în biserici şi în alte locuri sfinte: Mănăstirea Docheiariou de la Muntele Athos, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ în Theotokos in Geraka Attikι (Grecia), Biserica „Schimbarea la Faţă“ în Chalandri Attikι (Grecia), Biserica Fanerwmeni, Vouliagmeni, (Grecia), Monastero della Piccola Famiglia della Ressurezione, Valleripa, Cesena, Italia, „Sfânta Treime“, SC. USA., St. Sophia, Valley Forge, PA. USA.
George Kordis pictează în stilul tradiţiei artistice bizantine, fiind totuşi deschis influenţei artei moderne. Ca iconograf, George Kordis încearcă să relaţioneze în mod creativ cu tradiţia bizantină şi nu să copieze vechile originale.
Expoziţia este deschisă în perioada 5 noiembrie 2015 - 10 ianuarie 2016, marţi - duminică între orele 9.30 - 17.00, tarif vizitare - 5 lei şi beneficiază şi de un catalog color, care se poate cumpăra de la standul muzeului, preţ - 22 lei.
Sponsor: Apa Nova.
Partener: Konica Minolta

Eveniment publicat in data de:
05-01-2016
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0