"ŞAPTE ZILE LA REDONDO" - EXPOZIŢIE DE PICTURĂ CONTEMPORANII LA TNB
Data: 04-05-2016 Ora: 10:00
Locatia: Teatrul Naţional Bucureşti - aripa Intercontinental
Contemporanii vă invită în perioada 19 aprilie - 19 mai 2016, în spaţiul expoziţional din Foaierul Sălii Media, aripa Intercontinental a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), să vizitaţi expoziţia de pictură "Şapte zile la Redondo".
Deschiderea expoziţiei de pictură Şapte Zile la Redondo, însoţită de lansarea catalogului cu acelaşi nume, ce va avea loc marţi, 19 aprilie, orele 18:00, la Teatrul Naţional I. L. Caragiale Bucureşti, în foaierul Sălii Media — aripa Intercontinental.Data: 04-05-2016 Ora: 10:00
Locatia: Teatrul Naţional Bucureşti - aripa Intercontinental
Contemporanii vă invită în perioada 19 aprilie - 19 mai 2016, în spaţiul expoziţional din Foaierul Sălii Media, aripa Intercontinental a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), să vizitaţi expoziţia de pictură "Şapte zile la Redondo".
Expoziţia va reuni peste 50 de lucrări de pictură şi fotografie ce poartă semnătura a şapte pictori români: Florin Ciubotaru, Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Sorin Iosub, Elisabeth Ochsenfeld, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu şi a graficianului Mihail Alexandrescu. Alături de aceştia, Veronica Kirchner, jurnalista care a însoţit grupul de artişti pe parcursul rezidenţei, semnează conţinutul editorial al catalogului expoziţiei.
Lucrările expuse şi catalogul expoziţiei reprezintă o frântură din experienţa celor şapte artişti participanţi în cadrul rezidenţei artistice Şapte zile la Redondo, acţiune organizată în luna august a anului 2015 în oraşul Redondo, Portugalia.
Expoziţia Şapte zile la Redondo este organizată în cadrul Proiectului Contemporanii, alături de Institutul Cultural Român şi Ambasada Portugaliei la Bucureşti, în calitate de coorganizatori.
În deschiderea expoziţiei vor lua cuvântul:
Radu Boroianu, Preşedintele Institutului Cultural Român
João-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei la Bucureşti
Daniel Perdigão, Reprezentantul Institutului Camões în România
Ion Caramitru, Managerul Teatrului Naţional Bucureşti I.L. Caragiale
Maria Paşc, Curatorul Expoziţiei
“Să revezi locuri şi peisaje familiare prin ochii unui artist străin este ca şi cum ai face o nouă descoperire, ai porni o adevărată şi foarte binevenită aventură. Şapte pictori români au călătorit în Portugalia, iar acum ne invită la o plimbare prin intermediul imaginilor pe care le-au adunat, prin intermediul luminii şi al culorii pe care le-au păstrat, al spiritului pe care au izbutit să-l aducă cu ei, în fine, prin amintirile pe care le-au transpus în tablourile lor, reunite într-o expoziţie bogată în varietatea de stiluri şi perspective. Aş dori să subliniez importanţa pe care această expoziţie o poartă prin dimensiunea ei de experienţă interculturală, de prilej de dialog pe care îl reprezintă: unul artistic şi instituţional, fără îndoială, dar mai ales unul uman. Convieţuirea într-o ţară străină a permis portughezilor să cunoască un grup de români, iar acestora din urmă să-i descopere Portugalia şi pe portughezi. S-au creat punţi şi s-au deschis uşi." João-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei la Bucureşti
Expoziţia Şapte Zile la Redondo poate fi vizitată în perioada 19 aprile – 19 mai 2016, în orele de program ale Teatrului Naţional I. L. Caragiale Bucureşti. Accesul în sala de expoziţie se va realiza prin intrarea de la Sala Atelier, Piaţa Universităţii, Bdul. Nicolae Bălcescu nr. 2.
Eveniment publicat in data de:
12-04-2016
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
544 ori
Comentarii:
0