EXPOZIȚIA TEMPORARĂ ”ROMÂNIA - CIVILIZAȚII SUPRAPUSE” LA MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Data: 23-07-2016 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Național de Istorie a României, București
Muzeul Național de Istorie a României vă invită în perioada 22 iunie - 18 septembrie 2016 să vizitați expoziția temporară ”România - Civilizații suprapuse”.
Expoziția „România – civilizații suprapuse” reunește artefacte arheologice și istorice de primă importanță din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și ale altor muzee românești. Adevărate capodopere aparținând patrimoniul național, aceste obiecte stau mărturie cu privire la numeroasele civilizații care s-au succedat de-a lungul timpului în cuprinsul spațiului actual al României, loc de convergență culturală.Data: 23-07-2016 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Național de Istorie a României, București
Muzeul Național de Istorie a României vă invită în perioada 22 iunie - 18 septembrie 2016 să vizitați expoziția temporară ”România - Civilizații suprapuse”.
Acest amplu proiect expozițional reprezintă o a doua etapă a unui demers muzeal de anvergură inițiat de Muzeul Național de Istorie a României, anume de a prezenta publicului din țară și din străinătate cele mai importante bunuri de patrimoniu cu semnificație istorică și arheologică aflate în colecțiile muzeelor din România. În acest sens, în ultimii trei ani, Muzeul Național de Istorie a României a colaborat cu 25 de muzee din România, care au contribuit cu artefacte din colecțiile lor la realizarea expoziției internaționale „Comorile României” (itinerată actualmente în China) și a celei naționale intitulate „România – civilizații suprapuse”. Expoziția reunește câteva sute de exponate, ilustrând evoluția civilizațiilor preistorice, antice și medievale care s-au succedat pe teritoriul actual al României, inclusiv o serie de bunuri culturale de primă importanță intrate de curând în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României.
Instituțiile muzeale partenere sunt: Muzeul Național al Literaturii Române (București), Muzeul Național Brukenthal (Sibiu), Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (Cluj Napoca), Muzeul de Artă (Cluj Napoca), Complexul Muzeal Național „Moldova” (Iași), Muzeul Național al Banatului (Timișoara), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (Constanța), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (Tulcea), Muzeul Bucovinei (Suceava), Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” (Târgoviște), Muzeul Județean Mureș (Târgu Mureș), Muzeul Civilizației Dacice și Romane (Deva), Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Național Secuiesc (Sfântu Gheorghe), Muzeul Civilizației Gumelnița (Oltenița), Muzeul Regiunii Porților de Fier (Drobeta Turnu Severin), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Județean Teleorman (Alexandria), Muzeul Județean Maramureș (Baia Mare), Muzeul Romanaților (Caracal), Muzeul Județean Argeș (Pitești), Muzeul Banatului Montan (Reșița), Muzeul Județean de Istorie și Artă Sălaj (Zalău).
Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 iunie – 18 septembrie 2016, putând fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00, în Holul Central al muzeului.
Eveniment publicat in data de:
06-07-2016
de către Radu Octavian
de către Radu Octavian
Vizualizat de:
838 ori
Comentarii:
0