
Data: 06-09-2016 Ora: 11:00
Locatia: București
Teatrul ȚĂNDĂRICĂ va deschide cortina pentru ultima parte a celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copil și întreaga Familie „TEATRU, STRADĂ și COPIL”, care va avea loc în perioada 4 - 11 septembrie 2016.
Ediția din acest an a festivalului va debuta duminică, 4 septembrie, la ora 11.00, la Teatrul Itinerant Țăndărică din Parcul Crângași, cu spectacolul teatrului gazdă, Albă ca zăpada. De la orele 18:00 cei mici și cei mari sunt invitați la spectacolul de ventrilocie Nea’ Alecu și prietenii lui, susținut de artistul independent Eduard Sandu, finalist la Românii au talent.
Miercuri, 7 septembrie, părinții, bunicii și toți cei implicați în creșterea și educarea celor mici sunt invitați, de la ora 18.00, la conferința pe tema Cum ne pregătim copiii pentru grădiniță și școală, susținută de psiholog Irina Petrea.
Seara de vineri 9 septembrie, este dedicată iubitorilor de literatură care sunt invitați să participe, de la ora 19.00, la Noaptea Literaturii Europene, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC) care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de orașe din toată lumea. Publicului de toate vârstele i se oferă, într-un mod artistic, acces la literatura Europeană.
Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti și al Consiliului General al Municipiului București și sub egida ASSITEJ Internațional, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și a Centrului Cultural European Sector 6, Festivalul Internațional „Teatru, Stradă și Copil” se desfășoară în cadrul Stagiunii de Vară.
La spectacolele din cadrul festivalului, prin proiectul TĂNDĂRICĂ PENTRU TOȚI, prețul biletului va fi de 1 leu.
Vă așteptăm cu drag la acest eveniment unic în peisajul cultural al Capitalei noastre.
Parteneri media: Itsy Bitsy, RATB, Radio România București Fm, Radio România Cultural, Media Advertising, Blitz Tv, Zile si nopți, Sapteseri, Revista 22, Observator Cultural, Agerpres, Ziarul Ring, Revista paptot, Ziarulmetropolis.ro, QBebe.ro, Calendarevenimente.ro, Liternet.ro, Bewhere.ro, Gradinite.com, Melc-Codobelc.ro, Listegradinite.ro, Gradinitebucuresti.com, Suntparinte.ro, Copiisimamici.ro, Copilul.ro, Mamica.ro, Agendaculturalapentrucopii.ro, Onlinegallery.ro, Orasulm.eu, Goingout.ro, Anidescoala.ro

Eveniment publicat in data de:
01-09-2016
de către Radu Octavian
de către Radu Octavian
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0