
Data: 31-08-2016 Ora: 11:00
Locatia: Elite Art Gallery - Piața Națiunile Unite nr. 3-5, București
În perioada 31 august – 17 septembrie 2016, Elite Art Gallery vă aşteaptă să vizitați expoziția de grup cu titlul ”Pictori de azi la Balcic”, reprezentând o nouă ediție a unuia dintre cele mai importante proiecte dezvoltate și promovate de Elite Art Gallery, sub egida Elite Art Club UNESCO.
Marcată de istorie, tabăra de creație de la Balcic păstrează entuziasmul și forța de inspirație ce a fermecat elita artistică românească din perioada interbelică. Purtând încă o aură paradisiacă, lucrările transmit farmecul şi pitorescul care a fascinat coloniile de artişti de la începutul secolului al XX-lea. Unicitatea peisajului, prezenta si ulterior amprenta Reginei Maria, devin izvor creator de inspirație, artiștii fiind absorbiți de lumină, de albul calcarului și de contrastele cromatice bogate. Pe urmele aceleiaşi muze proiectul „Pictori de azi la Balcic” sintetizează frumuseţea idilică şi o transmite publicului din perspectivă contemporană.
Noua ediție a proiectului se definește prin diversitatea abordării plastice și echilibrul între pictural și decorativ. Astfel, Balcicul este reprezentat din perspectiva moștenirii artistice și prin prisma vederilor inconfundabile pe care le oferă. Peisajul văzut, prin intermediul artiștilor este sintetizat și tradus prin compoziții complexe. Tușele de inspirație impresionistă reflectă farmecul Coastei de Argint suprins de artiștii perioadei interbelice, iar abordarea abstractă vine să completeze un registru contemporan de excepție.
Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 31 august - 17 septembrie 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 3-5, bl. B2, parter, București.

Eveniment publicat in data de:
06-09-2016
de către Radu Octavian
de către Radu Octavian
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0