
Data: 14-11-2016 Ora: 20:00
Locatia: București, Sala Palatului
Încă din anul 1970, Zucchero a intrat în atenţia publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: “Baila Morena”, “Senza una donna”, “Ilvolo”, “Diamante” etc.
Artistul care a revoluţionat muzica italiană introducând blues-ul în ţara-mamă, apoi făcând din rock-ul italian un punct de reper important în Europa, ne va trece prin toate nostalgiile anilor de demult, timp de aproape două ore, printr-un concert memorabil.
Proaspăt lansat, albumul “Black Cat” ocupă deja primele poziţii în topurile muzicale din Italia, Austria şi Elveţia, mai ales că pe el există şi colaborări cuartişti din noul val, precum Avicii pentru piesa “Ten more days”, dar şi cu Bono pentru “Streets of Surrender”.
Cu un palmares cum nu se pot lăuda mulţi artişti, Zucchero, pe numele lui real Adelmo Fornaciari, a reuşit de-a lungul carierei de peste 4 decenii să cucerească lumea întreagă şi să vândă peste 50 de milioane de albume, devenind astfel unul dintre cei mai binevânduţi cântăreţi italieni. Mai mult, colaborările lui au fost numai cu nume sonore din lumea muzicală, precum Luciano Pavarotti, Elton John, Bono, Andrea Bocelli, Joe Cocker şi Ray Charles.
Biletele vor avea preţurile între 78 şi 348 lei şi vor putea fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro.
Spectacolul va începe la ora 20:00, accesul publicului fiind permis începând cu ora 19:00.
Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events.
Biletele de la Bucureşti se găsesc la urmatoarele categorii de preţuri:
CATEGORIA I – 78 lei
CATEGORIA II – 138 lei
CATEGORIA III – 178 lei
CATEGORIA IV – 220 lei
CATEGORIA V – 255 lei
CATEGORIA VI – 295 lei
CATEGORIA VI – 348 lei
Concertul este organizat de către Diesel Events.
INFO:
Nr. telefon: 0799.600.900; 0264.439.043
Email corespondență & informații: office@dieselevents.ro
Email rezervări & bilete: rezervari@dieselevents.ro
Website: www.dieselevents.ro

Eveniment publicat in data de:
28-10-2016
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0