• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

În general când avem de-a face cu un curs de Istoria Muzicii, ne gândim la ceva foarte formal, strict şi care, de cele mai multe ori, face trimitere la muzica clasică. Dacă primele două elemente nu cred că sunt necesare de cele mai multe ori, adevărul este că zona cultă este cea pe care o abordăm adesea, pentru că este cea mai vastă, cea mai densă şi cea mai interesantă. Asta nu înseamnă că ‘cealaltă muzică’, cea de consum, (pop, rock, etc) nu are suficient de multe poveşti de spus. De aceea, în vara asta vă aştept la Fundaţia Calea Victoriei să descoperim istoria acesteia. Să urmărim povestea fascinantă a tangoului, nonconformismul rock-ului, durerea blues-ului şi strălucirea pop-ului.

Mulţi oameni nu ştiu că a existat o formă de popular music şi înainte de Frank Sinatra, spre exemplu. De fapt, separarea a început să se producă mult mai devreme, chiar în prima jumătate a secolului al XIX-lea. După moartea lui Beethoven, au apărut compozitorii serioşi, romanticii timpurii, care îşi puneau problema poeticităţii mesajului lor muzical, al conţinutului lucrării, al originalităţii acesteia. Dintre aceştia îi putem aminti pe Felix Mendelssohn sau Robert Schumann, chiar şi pe Chopin. Dar odată cu aceştia au existat şi autori ai unor lucrări de larg consum, cu precădere lieduri, destinate unui public mai puţin sofisticat să zicem. Poate că nicăieri nu poate fi observată mai bine această separare decât în Lumea Nouă, acolo unde cultura americană era încă în formare şi produsele artistice variau de la o extremă la alta.

Muzicologul H. Wiley Hitchcock găsea punctul diviziunii dintre cele două muzici înaintea Războiului Civil. Mai mult, Nicholas Tawa găsea separarea muzicii ‘elitelor’, cum o numea el, de cântecul popular înainte de 1825. Trebuie să accentuez faptul că popular music nu denumeşte acelaşi lucru cu echivalentul său românesc: nu vorbim despre folclor. Avem de-a face cu un repertoriu de cântece culte, însă adresate marii mase.

Deşi aceşti doi muzicologi americani vorbesc despre separarea muzicilor la începutul secolului al XIX-lea, tot în America, la finele aceluiaşi veac puteai găsi într-o colecţie atât arii de Bellini, dar şi cântece de Herdy Bishop şi Stephen Foster. Dar, mai multe la curs…

Cele 5 subiecte despre care vom vorbi la acest curs de istoria muzicii:

1. Începuturi neclare: secolul al XIX-lea – Căutăm punctul de plecare pentru această muzică – Tin Pan Alley, Romanţele din Rusia şi descoperim primele metode de a înregistra materialul sonor.

2. Blues şi Jazz – Muzică plecată din nevoie şi mizerie: cum negro spiritual, cadrilul european şi ritmurile africane şi-au dat mâna pentru a revoluţiona industria muzicală.

3. Tango – De la singurătatea muncitorilor de la Rio de Plata şi până la fineţea poeţilor de la Buenos Aires. Carlos Gardel şi cei care i-au urmat calea (inclusiv soliştii români).

4. Pop – Partea luminoasă a muzicii maselor. De la Beatles la Lady Gaga, vedem partea siropoasă şi de mare succes a lucrurilor.

Website: http://www.fundatiacaleavictoriei.ro Tweet