• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

Ţi s-a întâmplat vreodată ca atunci când cineva îţi împărtăşeşte o problemă cu care se confruntă să te mobilizezi instantaneu pentru a-i găsi soluţii, încurajări sau sfaturi utile? Dacă da, atunci atelierul pe care ţi-l propun îţi poate fi de mare ajutor.

Ne confruntăm zi de zi cu atât de multe provocări cărora trebuie să le găsim soluţionare, încât, cel mai adesea, accentul existenţei noastre ajunge să cadă pe ceea ce facem, izbândim, gândim sau spunem. Ne preocupăm atât de mult de toate acestea încât uităm că esenţa primordială a fiinţei umane este aceea de a fi. Din acest motiv, vă propun să exersăm împreună ascultarea ca pe o cale firească de întoarcere înspre acest „a fi”. Faptul de a fi prezent alături de un om drag, atunci când îi este greu sau bine sau oricum i-ar fi, valorează mult mai mult decât tot ce am putea face pentru el. Simpla formula „sunt aici (cu tine şi pentru tine)” e mai preţioasă decât orice altceva i-am spune acelui om.

Nimeni nu are responsabilitatea sau datoria de a-i rezolva altcuiva problemele sau de a-i transforma starea de spirit. Mai mult decât atât, nici măcar nu este indicat să încercăm să facem asta. Primul argument constă în faptul că încercarea de a-l ajuta pe celălalt invalidează la nivel subtil propria sa capacitate de a se ajuta pe sine însuşi. În al doilea rând, soluţiile sugerate de mine se potrivesc cu siguranţă propriului meu registru interior de raportare la o anumită situaţie, dar nu există nici o garanţie că i se pot potrivi în aceeaşi măsură şi altei persoane. În al treilea rând, concentrarea pe soluţii şi fapte creează distanţare emoţională de situaţia cu care se confruntă celălalt şi dezechilibrează relaţia: eu nu mai sunt aici pentru a te asculta de la egal la egal, ci pentru că tu ai o problemă, eu mă poziţionez deasupra ta, crezând că ştiu mai bine ce trebuie să faci. Deci tu îmi devii inferior.

Iată doar câteva dintre argumentele care arată cât de toxică poate fi intervenţia noastră asupra celuilalt atunci când nu ştim să îl ascultăm în mod autentic. Pentru a preveni efectele nocive ale lipsei de ascultare, e important să ne aducem aminte cât de valoros este gestul de a sta pur şi simplu în prezenţa neputinţei celuilalt, fără să punem presiune suplimentară asupra sa prin indicaţiile pe care i le oferim, ci doar păstrând o stare interioară de deschidere şi empatie de genul: „te primesc şi te accept în inima mea cu toate vulnerabilităţile şi dificultăţile tale, pentru că şi eu le am şi le cunosc pe ale mele”.

Ascultarea înseamnă receptivitate, nu directivitate. Ascultarea este smerenia în faţa universului interior pe care celălalt îl deschide în faţa mea şi pe potecile căruia aleg să păşesc cu grijă şi respect. Ascultarea creează intimitate şi un spaţiu relaţional comfortabil în care celălalt se poate regăsi pe sine şi poate intra în contact cu propriile sale resurse. Mai presus de orice, ascultarea oricui altcuiva începe prin exersarea ascultării constante de sine. Website: http://www.fundatiacaleavictoriei.ro Tweet