
Data: 16-08-2017 Ora: 19:00
Locatia: Fundația Calea Victoriei, București
Atelierul de vorbire în public pentru adolescenți va avea loc pe data de 16 August 2017 la Fundația Calea Victoriei București, începând cu ora 19.00.
Şi totuşi, ajuns în clasă, copilul speră să nu fie ridicat în picioare de profesor, să nu fie rugat să vorbească prea mult în faţa colegilor sau să mai fie scos şi în faţa clasei, la tablă. Pentru că toate acestea i-ar crea disconfort, oricât de bine şi-ar fi pregătit lecţia. Şi asta pentru că, în şcoala românească, tinerii nu sunt educaţi să vorbească în public, ci doar “ridicaţi în picioare la lecţie”, ceea ce de multe ori e o pedeapsă, nu un privilegiu. Asta îi face să îşi piardă uneori dezinvoltura chiar şi în comunicarea de acasă sau în mediul prietenilor.
Fundaţia Calea Victoriei a creat, astfel, un program special, de 3 intalniri, dedicat adolescenţilor, între 12 şi 16 ani, care vor să capete încredere. La atelierele 2 şi 3 adolescenţii vor avea de pregătit un discurs de maximum 3 minute.
După cele 3 ateliere ale cursului, adolescenţii:
Vor comunica cu uşurinţă, clar şi eficient cu prietenii, colegii de clasă, părinţii şi profesorii;
Vor depăşi mai uşor emoţiile unui examen – bacalaureat, testări Cambridge, etc.
Vor căpăta increderea de a vorbi liber şi coerent în public;
Vor exersa vorbirea în public, într-un mediu de susţinere şi confort.
Ce conţine programul:
Alegerea subiectului și a cuvintelor potrivite pentru discurs;
Câștigarea încrederii prin vorbirea în public;
Planificarea prezentării;
Recomandări pentru exersarea discursul alături de prieteni și pe cont propriu;
Pregătirea și structurarea unui discurs – Introducere / Corp / Concluzii;
Recomandări pentru controlarea pauzelor și eliminarea cuvintelor de umplutură;
Tehnici utile pentru depășirea temerilor de a vorbi în public.

Eveniment publicat in data de:
08-07-2017
de către Stancu Nicoleta
de către Stancu Nicoleta
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0