
Data: 07-08-2017 Ora: 20:00
Locatia: Teatrul Național, București
Spectacolul ”Măscăriciul” va avea loc pe data de 7 August 2017 la Teatrul Național din București, începând cu ora 20:00.
Spectacolul are un aspect general filmic, scenele sunt construite din imagini parcă desprinse din tablouri celebre, prin decorul funcţional, de excepţie al Ninei Brumuşilă şi costumele Adrianei Popa. Costumele, cu migală lucrate, au multe accesorii semnificative, de exemplu, mitenele lui Nikita, pantalonii lui Vasili, etc. Şi pentru imaginea scenografică remarcată de public prin plastica sa desăvârşită, nota zece pare prea mică.
Măscăriciul este un eveniment teatral de suflet pentru orice spectator, chiar şi pentru acela care calcă rar prin teatre. Nu îl va putea uita multă vreme, îl va amuza copios, dar şi impresiona, privind altfel actorii şi viaţa lor. O istorie ilustrată a teatrului sau o istorie a stilurilor artei actorului, aflată mereu pe acea margine imperceptibilă (pe care Horaţiu Mălăele ştie atât de bine să o pipăie) dintre tragedie şi parodia ei, dintre comedie şi caricatura ei, dintre geniu şi cabotin. Deoarece acest Svetlovidov este în interpretarea lui Mălăele un actor tot atât de mare pe cât este de cabotin. De ce? Pentru că o delicateţe înnăscută îl împiedică să fie sigur pe sine şi îl sileşte să se ia în râs. El este măscăriciul, adevăratul actor, iar cântecul său de lebădă este o arie a măscăriciului. Dar şi o lecţie de actorie pentru că Sufleorul, interpretat de Niculae Urs (pe care Horaţiu Mălăele l-a atras într-o aventură a creaţiei de o mare coerenţă, într-o reprezentare pitorească, mizerabilă şi înduioşătoare a deosebirii dintre artist şi omul de rând), care ştie pe dinafară nenumărate roluri, încălzit de vodcă, încearcă să le şi interpreteze. Sunt numeroase teorii asupra teatrului care se întâlnesc, se exclud şi se completează în această fulgerătoare trecere a lui Mălăele prin marile roluri ale teatrului universal. Minunat fiecare, minunaţi ca parteneri unul pentru celălalt, Horaţiu Mălăele - într-o ipostază a vulnerabilităţii artistice mai puţin cunoscută - şi Niculae Urs - care face un rol de o mare delicateţe şi sensibilitate .

Eveniment publicat in data de:
31-07-2017
de către Stancu Nicoleta
de către Stancu Nicoleta
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0