• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

PROCESUL lui Kafka este asemenea unui vis. În ciuda imaginii sumbre cu care tindem să îl asociem, Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în sine aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor şi emoţiilor pe care le vehiculează.

Scrierile sale imită până la ridicol nebunia irațională și înspăimântătoare a acestui univers nocturn în mişcare pe care îl numim vis.
Tema existențială propusă de autor este cea a Fiinţei care s-a pierdut pe sine din cauza orgoliului nemărginit, sabotate de complexul propriei superiorităţi, victimă a unei crize identitare şi spirituale.

În timpul în care trăim, omul a pierdut conștiinţa legăturii sale cu Universul, hipnotizat fiind de propria-i persoană. O persoană din care, până la urmă, sub greutatea unui ego exacerbat, nu mai rămân decât resturile unei identităţi false, fondate pe iluzie.
Primul plan al temei existenţiale ilustrează, în cazul lui Josef Kafka, un comportament rigid şi plăceri carnale secrete pe care le smulge din durere, încercând astfel să-şi reprime furia, ura, vinovăţia, mândria, frica... Şi câte şi mai câte! Sistemul absurd şi coşmaresc al Justiţiei îi amplifică aceste paradoxale plăceri, livrându-i un teren fertil şi generos pentru trăirea lor intensă. Acelaşi sistem este însă, în mod simultan, şi o maşinărie care îi stimulează orgoliul.

Astfel, iluzia unei efemere legitimităţi a sa ca fiinţă morală şi ireproşabilă este perfect fabricată...
Kafka va fi împins în labirintul acestei maşini halucinante împotriva căreia, paradoxal, nu se va răzvrăti, ci va ajunge să-i savureze mecanismele şi culisele. Nimic surprinzător aici, căci numai prin intermediul lor îşi poate el propulsa cele mai bizare fantezii... Ego-ul său dezvoltă astfel un cult al dorinţei, întărit în mod contradictoriu de vinovăţie, autocondamnare, frică şi ruşine. Prin urmare, el nu trăieşte existenţa lumii, ci doar părerea lui despre ea.

Al doilea plan al temei existenţiale pune în discuţie alt cuplu de termeni: a avea şi a fi, conflict care, pentru Kafka, se traduce prin estomparea existenţei sale autentice în favoarea acumulării iluzorii de justificări. Nevoia irezistibilă de a pleca în căutarea lui a fi îi este imperios necesară, dar rămâne irealizabilă, căci personajul nostru îşi fragmentează singur şi la nesfârşit existenţa. El este cel care alege să se lase blocat de întrebări, el este cel care îşi amputează singur principiul fiinţării în lume. Fiinţare care, de altfel, nu cere niciodată justificări, aşa cum Kafka pare să creadă... Suferinţa nesatisfacerii dorinţelor viscerale şi amnezia lui Kafka privind propriul sens lasă să se întrevadă o identitate larvară pe care Kafka doar o arată, fără să o interpreteze pentru noi.
Website: http://www.facebook.com/events/118625958793931/?acontext=%7B%22ref%22%3A46%2C%22source%22%3A2%2C%22source_dashboard_filter%22%3A%22discovery%22%2C%22action_history%22%3A%22[%7B%5C%22surface%5C%22%3A%5C%22bookmarks_menu%5C%22%2C%5C%22mechanism%5C%22%3A%5C%22bookmarks%5C%22%2C%5C%22extra_data%5C%22%3A[]%7D%2C%7B%5C%22surface%5C%22%3A%5C%22dashboard%5C%22%2C%5C%22mechanism%5C%22%3A%5C%22suggested_events_hscroll%5C%22%2C%5C%22extra_data%5C%22%3A[]%7D%2C%7B%5C%22surface%5C%22%3A%5C%22discover_filter_list%5C%22%2C%5C%22mechanism%5C%22%3A%5C%22surface%5C%22%2C%5C%22extra_data%5C%22%3A%7B%5C%22dashboard_filter%5C%22%3A%5C%22discovery%5C%22%7D%7D]%22%2C%22has_source%22%3Atrue%7D Tweet