OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ 2018 LA CLUJ-NAPOCA
Data: 06-07-2018 Ora: 09:00
Locatia: Sala Polivalentă Cluj-Napoca, Cluj
Olimpiada Internaţională de Matematică 2018 se va desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 3 - 14 iulie anul acesta, informează TVR și Agerpres.
Sunt aşteptaţi să participe la competiţie peste 600 de elevi din peste 100 de ţări, fiecare stat fiind reprezentat de o echipă formată din maximum şase elevi şi însoţită de cel puţin doi profesori matematicieni. În total, luând în calcul şi organizatorii şi profesorii evaluatori, vor lua parte la olimpiadă peste 1.000 de persoane.Data: 06-07-2018 Ora: 09:00
Locatia: Sala Polivalentă Cluj-Napoca, Cluj
Olimpiada Internaţională de Matematică 2018 se va desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 3 - 14 iulie anul acesta, informează TVR și Agerpres.
Probele de concurs vor avea loc în zilele de 9 şi 10 iulie în Sala Polivalentă. Durata este de patru ore şi jumătate, timp alocat rezolvării a patru probleme (traduse în limba fiecărei ţări prezente). Evaluarea lucrărilor se va face în intervalul 11-12 iulie şi va fi urmată de festivitatea de premiere (13 iulie).
Competiţia este organizată, în parteneriat, de Ministerul Educaţiei, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, cu sprijinul Facultăţilor de Matematică şi Informatică din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi al Institutului de Matematică "Simion Stoilow' din cadrul Academiei Române.
Costurile organizării sunt asigurate de Ministerul Educaţiei iar demersul de a aduce competiţia pentru a patra oară în ţara noastră aparţine Societăţii de Ştiinţe Matematice din dorinţa de a celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918.
Prestigioasa competiţie a fost lansată de România în 1959, la iniţiativa profesorului Tiberiu Roman, secretar general al Societăţii de Ştiinţe Matematice.
Primele două ediţii s-au desfăşurat la Braşov şi Sinaia, reunind exclusiv ţări din fostul bloc comunist. În 1969 a participat şi prima ţară occidentală, iar după 1970 mai multe state vestice au devenit membre ale OIM. România deţine recordul de organizări, fiind gazdă în 1969, 1979 şi 1999.
Într-un clasament neoficial pe medalii, România se clasează pe locul trei.
Eveniment publicat in data de:
26-01-2018
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
1479 ori
Comentarii:
0