• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

Această parabolă teatrală îi aduce împreună pe actorii Oana Pellea și Mircea Rusu, însoțiți de o echipa de creație deja consacrată cu care Oana Pellea a realizat N(AUM), Efectul razelor gama asupra crăițelor lunatice, Idolul și Ion Anapoda: Ștefan Vasilescu, Vladimir Turturică, Vlad Lăzărescu și Mariana Cămărășan.

„Îndrăgostiți de însuși faptul de a fi îndrăgostiți, milioane de oameni visează Veneția. Adriatica bate cu valurile sale malurile de cărămidă ale insulei. Felinarele se aprind unul câte unul, dintrun tonomat se aude incredibila muzică a lui Lucio Dalla. Totul e ireal de frumos. În mirajul romantismului absolut, o femeie și un bărbat se redescoperă, așa cum nu și-au imaginat vreodată că ar putea fi. Realitatea, mijlocită de vis și dincolo de vis, este, de fapt, fabuloasă, iar lucrurile pe care abia îndrăznim să le visăm există deja în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele prind viață atunci când… atunci când trăim acea… acel… nu găsesc cuvântul… care e antonimul singurătății?” Mariana Cămărășan

“Mazilu avea un spirit de combatant. În fiecare clipă era pregătit să participle la o cruciadă împotriva confortului intelectual, a certitudinilor și a clișeelor. Aveam impresia că inteligența lui începea acolo unde a noastră obosea, dizlocându-ne cu flacăra ei rece din cotloanele amăgirilor și prejudecăților.

Există artiști la care puntea între viață și operă e greu de identificat, contururile ei se pierd în cețurile și contorsionările ființei. La Mazilu această punte e limpede desenată. Regăsim în teatrul lui toate componentele dramatice ale omului Mazilu: alegerea deliberată a singurătãții, refuzul oricărui tip de cârje (de la cea socială până la cea metafizică), înclinarea spre sinceritatea dusă până la frontierele auto-mutilãrii.

Frumos e în septembrie la Veneția... face parte din invitațiile la o luciditate împinsă până la extremele ei consecințe. Scenariul propus e radical, posibilitățile sunt numai două: ori trăim, ardent și total în prezent, cu toate spaimele, fragilitățile și deliciile lui, ori, precum protagoniștii piesei, ne refugiem într-un alt timp - trecut sau viitor - și ratăm întâlnirea noastră cu viața.

"Totalitarismul" scenariului propus e îmblânzit de farmecul dialogului și de o evanescență, dar reală tandrețe a autorului fațã de cei care, din frică fațã de nemilosul prezent, se refugiază în brațele ocrotitoare ale himericului. Cu siguranță, precum Sfântul Antonie cel Mare în pustiu, a fost și el vizitat de această ispită. Rezistându-i, a dobândit, cu un preț dureros, dreptul de a ne vorbi despre ea.

A trăit într-o neîncetată exigență față de sine, în refuzul (sau neputința?) compromisurilor. Și cum spunea unul din personajele lui: ”Cine nu iubește compromisurile, nu iubește viața.” Dar e vorba de o cu totul altă viață decât cea care a fost, scurtă și mistuitoare, viața lui Teodor Mazilu.” Ioana Mazilu Website: http://tnb.ro Tweet