ADFR LANSEAZĂ GRANTURILE @ ADFRSURVIVAL
Data: 22-04-2020 Ora: 09:00
Locatia: București
Asociaţia Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc (ADFR) vine în ajutorul artiştilor independenţi din industria cinematografică, afectaţi de starea de urgenţă pe fondul pandemiei COVID-19, lansând pe 10 aprilie o sesiune de acordare a micro-granturilor #ADFRSurvival, totală de 3000 de Euro.
Micro-granturile #ADFRSurvival se adresează talentelor emergente (reprezentanţi ai industriei cinematografice, cu vârsta cuprinsă între 23 şi 35 ani, din departamentele imagine, regie, scenaristică, scenografie şi costume) şi actorilor independenţi (actori cu vârste cuprinse între 22 şi 40 ani, care au avut cel puţin o colaborare în cinema, în ultimele 12 luni). Pentru fiecare categorie se vor acorda câte trei micro-granturi a câte 500 Euro fiecare.Data: 22-04-2020 Ora: 09:00
Locatia: București
Asociaţia Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc (ADFR) vine în ajutorul artiştilor independenţi din industria cinematografică, afectaţi de starea de urgenţă pe fondul pandemiei COVID-19, lansând pe 10 aprilie o sesiune de acordare a micro-granturilor #ADFRSurvival, totală de 3000 de Euro.
Pentru a putea beneficia de unul dintre granturile de suport financiar pentru persoane fizice propuse, aplicanţii din categoriile enumerate mai sus (persoane fizice de cetăţenie română şi liber-profesionişti fără un contract de muncă pe perioadă determinată / nedeterminată) sunt invitaţi să completeze formularul online accesibil aici - https://bit.ly/FormularADFRSurvival - şi să trimită un email la adresa office@romfilmdevelopment.org, cu titlul 'Documente_ADFRSurvival_NumeComplet', care să cuprindă următoarele documente: scrisoare de intenţie, CV, declaraţie pe proprie răspundere, completată, semnată şi datată, precum şi un link către showreel/ portofoliu (opţional pentru actori şi scenarişti).
Ghidul aplicatului este disponibil aici: https://bit.ly/GhidulAplicantuluiADFRSurvival
Mai multe detalii pe: https://romfilmdevelopment.org/ro/micro-granturileadfrsurvival/
Micro-granturile #ADFRSurvival sunt destinate persoanelor fizice care au nevoie urgentă de susţinere financiară, nu proiectelor cinematografice de artă, studenţeşti sau comerciale.
'În ultima perioadă, am observat cum măsurile de prevenţie se înăspresc şi cum panica creşte de la o zi la alta, mai ales printre prietenii şi cunoştinţele din domeniul cinematografic, o parte importantă a sectorului cultural. Mi s-a părut firesc să intervenim, ca asociaţie, cât ne permitem - aşa a apărut ideea micro-granturilor #ADFRSurvival. Cred că este nevoie de astfel de iniţiative, cu atât mai mult în astfel de situaţii excepţionale. Scopul ADFR a fost mereu acela de a sprijini industria autohtonă, iar acesta este doar un mod prin care ne ţinem de promisiune. Ne dorim să venim în ajutorul celor mai afectaţi şi vom încerca, în măsura posibilităţilor şi dacă va fi necesar, să revenim şi cu o a doua sesiune.' - Laura Muşat, fondator ADFR / coordonator The Script Contest & evaluator #ADFRSurvival.
Aplicaţiile vor fi analizate de o echipă de evaluatori formată din Laura Muşat (fondator ADFR), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) şi Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociaţia Transsectorială a Independenţilor din Cultură) care vor lua în considerare informaţiile oferite de documentele depuse, gradul de afectare a domeniului de activitate de către implementarea stării de urgenţă în România, măsura în care candidatul poate să îşi desfăşoare activitatea prin telemuncă şi urgenţa nevoii unei surse de venit.
Eveniment publicat in data de:
08-04-2020
de către Marginean Oana
de către Marginean Oana
Vizualizat de:
592 ori
Comentarii:
0