Cauta evenimente
 
MUZEUL VIOLENŢEI ŞCOLARE - PENTRU LICEENII BUCUREŞTENI
07-02-2010 Ora: 08:00

Muzeul Violenţei Şcolare, proiect iniţiat de Fundaţia Raţiu România Bucureşti în cadrul programului de Implicare Socială prin Artă, abordează creativ una din problemele recurente şi specifice mediului şcolar: violenţa.
 
Proiectul se derulează pe trei secţiuni: dezbatere „open space”, ateliere artistice şi expozitie-instalaţie şi implică liceeni din sectorul 4 Bucureşti.

PRIMUL DEADLINE: 7 februarie, înscrierea liceenilor la dezbateri, ateliere şi expoziţie.

Proiectul Muzeul Violenţei Şcolare, derulat în perioada octombrie 2009 – iunie 2010, se doreşte a fi atât o campanie de conştientizare a acestei probleme sociale frecvente şi actuale în România, cât şi o campanie educaţională specifică pentru segmentul de vârstă 15 – 19 ani, adresând diverse tipuri de violenţă: fizică, verbală, comportamentală.

Ca urmare a studiilor sociologice recente întreprinse în mediul educaţional românesc (studiu internaţional efectuat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 37 de ţări “Violenţa şcolară: epidemiologie, istoric si prevenţie”, 2008), s-a evidenţiat o cifră alarmantă a fenomenului violenţei şcolare în rândul tinerilor. România se află printre primele locuri între ţările investigate privind violenţa în şcoli.

ETAPELE PROIECTULUI MUZEUL VIOLENŢEI ŞCOLARE

Dezbaterea „open space” (februarie) reuneşte un grup de persoane, implicându-le în conversaţii pe diverse teme: cauze, efecte, atitudine, metode de combatere etc. Aplicarea acestei tehnici în cadrul proiectului Muzeul Violenţei Şcolare va implica, pe lângă elevi, şi specialişti: psihologi, consilieri şcolari, artişti şi profesori, care vor participa şi în celelalte etape ale proiectului.

Procesul de învăţare va constitui în fapt o conştientizare a unor cunoştinţe latente dobândite în urma interacţiunilor sociale şi a experienţelor în plan scolastic de până atunci.

ATELIERE ARTISTICE ŞI DE CURATORIAT (FEBRUARIE - MARTIE)

Elevii vor participa la ateliere introductive pe diverse tipuri de exprimare artistică.

În compania trainerilor, tinerii vor fi incitaţi să se pozitioneze faţă de tema violenţei în şcoli. Metoda folosită este cea a unui spaţiu liber de exprimare, prin ateliere artistice (artă fotografică, desen, colaj şi sculptură / modelaj) şi de curatoriat.

Metodologia fiecărui atelier va fi concepută de personalul specializat care sustine sesiunile bazându-se pe mijloacele educaţiei non-formale şi stimulare a creativităţii.

EXPOZIŢIA "VIOLENŢA ÎN ŞCOALA TA" (IUNIE)

Expoziţia va fi prezentată, într-o locaţie fixă, în prezenţa participanţilor la ateliere, a trainerilor şi a membrilor comunităţii. Ulterior, expoziţia va fi propusă ca şi expoziţie permanentă în incinta unui liceu partener.

Poziţiile exprimate de expozanţi vor reflecta reprezentările sociale pe tema violenţei în şcoli ale segmentului de vârstă vizat de proiect, 15-19 ani, şi vor incita continuarea dezbaterilor atât de necesare combaterii violenţei şcolare.


Parteneri: Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", Teen Press, amdoar18ani.ro, desprecopii.com, clopotel.ro, calificativ.ro

Parteneri permanenţi: www.calendarevenimente.ro, JCK, Pro Com - Centrul de Comunicare Profesională, Best Communication Media, modernism.ro
 
Acest eveniment a fost postat in data de: 21-01-2010
de catre: Calendar Evenimente
 
Website: http://www.fundatiaratiuromania.eu
 
Vizualizat de: 146 ori
 
   
Bilete disponibile:  0
 
   

Termeni şi Condiţii de utilizare: Calendar Evenimente nu îşi asumă în nici un mod răspunderea pentru informaţiile afişate pe site de către utilizatorii săi, nici pentru cazul în care anumite informaţii sunt oferite cu întârziere, pierdute, şterse sau nu pot fi înmagazinate pe server din orice motive imputabile utilizatorului. Calendar Evenimente nu îşi asumă răspunderea pentru consecinţele create de informaţiile afişate pe acest site, informaţiile şi afişarea lor rămânând în răspunderea totală a utilizatorilor. La cererea motivată a autoritaţilor şi organelor de drept ale statului român, Calendar Evenimente îşi rezervă dreptul de a le furniza acestora toate datele pe care le deţine despre orice utilizator precum şi activităţile acestora pe site-ul pe care-l administrează.
Informaţiile publicate pe acest site sunt proprietatea Mastermind Communications SRL şi beneficiază de protecţia dreptului de autor conform legii.
Copierea sau folosirea acestor informaţii fără acordul scris al Mastermind Communications SRL este strict interzisă.


powered by: Neophyte Media
 
Director Web
 
RSS Feed
Calendar Evenimente Blog