PUȚINE FAMILII ÎȘI POT ASIGURA UN STANDARD DE VIAȚĂ DECENT
Data: 29-05-2017
Prima călătorie în Apus am făcut-o acum 47 de ani, la începutul lui 1970. Eram jurnalist. Am avut şansa unei documentări în Austria, la invitaţia primarului de atunci al Vienei, Felix Slavik.
Primarul Vienei era un om deschis şi cultivat. Fiind însă social-democrat, îl preocupa cu deosebire traiul zilnic al omului obişnuit. Aşa că l-am întrebat: „Ce-i deosebeşte pe austrieci de nemţi?” A zâmbit. „Nemţii, mi-a răspuns, trăiesc ca să muncească. Austriecii, în schimb, muncesc ca să trăiască... Să trăiască bine”. Primarul Vienei avea un vădit interes pentru finanţarea bunăstării. Citise mult în materie, îi studiase cu deosebire pe sociologii americani şi era adeptul declarat al împărţirii poverii: plata standardului de viaţă din venituri curente, din economisiri şi din credite. Despre consumul cotidian gândea, asemenea economistului american Samuelson, că dacă o familie, din venitul total, reuşeşte să cheltuiască pentru o hrană consistentă mai puţin de o treime, are condiţii să-şi asigure un trai decent. Pentru că oricât de mare ar fi pofta de consum a familiei, dincolo de cerinţele coşului alimentar, trei sferturi din venit îi ajung ca să-şi achite celelalte facturi. Data: 29-05-2017
Prima călătorie în Apus am făcut-o acum 47 de ani, la începutul lui 1970. Eram jurnalist. Am avut şansa unei documentări în Austria, la invitaţia primarului de atunci al Vienei, Felix Slavik.
- Şi ca să-şi facă ori să-şi cumpere o casă? – l-am întrebat. A răspuns după o pauză: „Cu casa e mai complicat. Dar din cele trei sferturi rămase din venit, după ce a rezolvat cu factura alimentară, va putea să-şi plătească şi rata la bancă pentru o casă. Sigur, banca vrea dobânzi şi comisioane. Dar, în schimb, constrânge timpul să alerge repede. Primeşti casa imediat şi plăteşti o viaţă. E mai bine decât să trudeşti o viaţă, economisind, şi să-ţi cumperi casa abia când eşti bătrân”.
Mi-am amintit de întrebarea invocată, şi de răspunsul ce mi-a fost dat, citind în “republica.ro” comentariul semnat Dee Dee: “Lipsiţi de educaţie financiară sunt tocmai cei pe care îi îndemnaţi să ia credite înainte de a strânge bani, cei pe care nu-i lăsaţi să înveţe pe pielea lor ce înseamnă o decizie capitală care te afectează pentru următorii 20-30 de ani.” Ei bine, tocmai din acest motiv, întâi şi întâi, cred că este importantă educaţia economică, pentru ca omul să nu înveţe dureros, pe propria piele, ci din experienţa altora. Aşa că revin la judecata primarului Vienei, din 1970, privind împărţirea poverii cheltuielilor.
Atunci, în vara lui 1970, lumea nu fusese încă răvăşită de marile crize energetice. Barilul de petrol costa câţiva dolari. Aşa că socoteala ce-mi fusese prezentată putea să aibă acoperire în realitatea acelui timp. O familie care îşi asigura hrana doar cu o treime din venit, în condiţii cantitative şi calitative optime, avea toate motivele să spere în general – şi nu doar în privinţa coşului alimentar – la un standard de viaţă decent. Căci ar fi reuşit, cu celelalte două treimi, să ajungă la un nivel acceptabil al cheltuielilor pentru întreţinerea casei, pentru îmbrăcăminte, educaţie, nevoi culturale şi destindere.
Astăzi însă, într-o lume complicată, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Lumina şi căldura se scumpesc fără încetare. Pretutindeni în lume. Mai degrabă am putea să socotim că unei familii îi este greu să aspire la un credit imobiliar dacă nu-şi acoperă, cu o parte din venit, toate cheltuielile pentru subzistenţă, impozitele şi taxele, alte datorii, pentru ca dintr-o altă parte să-şi achite ratele la bancă. Deşi, în aceste condiţii, bunăstarea e tot mai greu de asigurat fără credite bancare. Mai cu seamă achiziţia unei case. Câţi îşi permit să-şi facă o casă din venituri curente sau din propriile economii?
Ziarele din Austria, care scriau mult şi dens despre bunăstare, adunau sub acest concept hrana, condiţiile de locuit şi de muncă, climatul social, educaţia, sănătatea, timpul liber, circulaţia informaţiilor. Şi locuinţa, desigur. Plecând de la ideea că bunăstarea este o condiţie individuală. Măsurată însă în dimensiune socială. Şi fiind posibilă pe scară largă numai într-o ţară în care mersul economiei face ca partea cea mai mare a populaţiei să trăiască bine.
Editorial publicat in data de:
29-05-2017
de către Adrian Vasilescu
Website:
N/A
Tweet
de către Adrian Vasilescu
Comentarii:
0