CASE FĂRĂ BIBLIOTECI, CAPETE FĂRĂ CĂRȚI
Data: 18-09-2017
Am fost surprins de un reportaj pe care l-am auzit la radio mai demult în care se spunea că aceia care vor să-și cumpere biblioteci n-o mai pot face decât pe comandă.
Nu mai există o cerere constantă pentru mobila cu rafturi destinată păstrării cărţilor şi de aceea fabricanţii nu mai riscă să o realizeze, ca să nu rămână cu ea nevândută. Da, dar dacă nu se mai citesc cărţi şi nu se mai achiziţionează biblioteci poate că ar fi necesar să apară o piesă de mobilier în care să-ţi pui iPhone-ul şi kindle-ul. Aceasta-i mai mică, dar îţi lasă mai mult spaţiu în casă. Îţi permite să le replici snobilor că nu ai bibliotecă, fiindcă ai cărţi, dar pe suport magnetic, şi le poţi şi da să le vadă. În plus, e neverificabil dacă le-ai citit sau nu. La cărţi se poate vedea că le-a răsfoit, pe când eReader-ul plin cu eBook-uri e făcut să-l poţi arăta. Aşadar e depăşit momentul când îţi asortai cotoarele cărţilor din bibliotecă cu covorul persan de pe jos, câinele şi carpeta de pe perete. Data: 18-09-2017
Am fost surprins de un reportaj pe care l-am auzit la radio mai demult în care se spunea că aceia care vor să-și cumpere biblioteci n-o mai pot face decât pe comandă.
Gadget-urile îţi permit să arăţi că poţi accesa orice carte vrei. Chiar dacă nu există garanţia că dacă ai posibilitatea o şi faci. Cum e la cărţile clasice, la care îţi poţi da seama dacă a manifestat cineva vreun interes, fie numai să le smulgă o pagină pentru a confecţiona un avion de hârtie ori un coif de zugrav. Cam la acest nivel se situează problematica zilelor noastre, când cei care au aplicaţii îi critică pe cei care n-au pus în viaţa lor mâna pe o carte. Deşi ei au doar posibilitatea de a le accesa, fapt cu care se laudă la toată lumea, dar fără să o şi facă.
Discuţia s-ar putea încheia foarte bine aici, dar n-ar strica o trecere de la micro la macro. În economia noastră etatizată, statul îşi arogă pe faţă dreptul medieval al primei nopţi. Aşa a apărut programul Prima Casă, care n-a avut alt scop decât să-i salveze pe investitorii imobiliari de o binemeritată şi sănătoasă reevaluare a activelor lor, cu garanţia contribuabililor. După care, pe acelaşi principiu, s-a inventat programul Prima Maşină, pentru a susţine, tot cu garanţia contribuabililor, "strategica" industrie românească a producătorilor şi dealerilor auto. Dacă însă tot nu se poate fără dreptul statului la prima noapte, să facem măcar ca respectiva noapte să fie fertilă. Am putea, de exemplu, să încrucişăm programele Rabla şi Prima Casă în domeniul editorial. Progenitura rezultată ar trebui să poarte numele de programul Prima Carte Capitalistă. În acest fel, românii ar fi încurajaţi să-şi ducă la casat, respectiv la maculatură, vechile cărţi comuniste, în special pe cele de economie, şi cu voucherele primite să-şi achiziţioneze lucrări clasice, ca să înveţe ce înseamnă economia de piaţă şi societatea liberă.
În această situaţie chiar că n-ar avea de ce să existe vreo supărare dacă oamenii ar citi pe suport hârtie sau electronic şi dacă ar deţine ori nu bibliotecă. Totul e să o facă pentru a scăpa de spusele lui Immanuel Kant: Un popor fără cultură e uşor de manipulat!
Editorial publicat in data de:
18-09-2017
de către Ionuț Bălan
Website:
http://bloguluibalan.ro/
Tweet
de către Ionuț Bălan
Comentarii:
0