• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

4) În țară mai era în tezaur, după decembrie 1989, în jur de 60 de tone de aur. Banca Națională este învinuită, acum, că a făcut tot ce i-a trecut prin cap cu aurul. A cumpărat un timp, din producția internă și de la populație, apoi a sistat cumpărarea. Pe urmă a dus aur în străinătate, fără să întrebe pe nimeni.
Ce nu se înțelege bine?! Că toate cele 60 de tone de aur reportate, în bilanțul BNR, din 1989 în 1990, reprezentau o rezervă sub nivelul optim. În primii ani de după 1989, din nevoia refacerii unei rezerve semnificative de metal prețios, BNR a cumpărat un timp cantități importante de aur. S-a oprit când stocul a atins volumul adecvat. Din acesta, între anii 1999 și 2002, a transferat la Banca Angliei, în același cont deschis acolo de dinainte de 1989, mai exact de dinainte de Primul Război Mondial, 61 de tone de aur. Din rezerva care ajunsese la 105 tone.

5) Sub impresia realităților de dinainte de 1989 este recirculată încă o întrebare: “Cine i-a dat Băncii Naționale aprobarea să scoată aurul din țară?”

Dreptul de a păstra aur în străinătate îi aparține în exclusivitate Băncii Naționale. Din considerente de totală transparență însă, decizia strategică a BNR, de a transfera la Banca Angliei 61 de tone de aur, a fost comunicată, prin scrisori oficiale, Președintelui României, Parlamentului, Guvernului și tuturor autorităților statului ce erau în măsură să contribuie la siguranța transportului.

6) “Dreptul Băncii Naționale?!? Cine i l-a dat?”…
Mai întâi tradiția. Apoi legea – care e mai tare decât tradiția. Legea consfințește dreptul BNR de a administra rezerva de aur și de valute. Iar administrarea, potrivit legii, include și decizia. Legea prevede că Banca Națională poate decide și unde ține aurul, în țară ori în străinătate.

7) “Înțeleg, a punctat un jurnalist, cu care am purtat o convorbire pe această temă, dictatul legii este suveran! Dar tradiția? În ce măsură a intervenit tradiția?

Dreptul i-l dă legea. Dar tradiția noastră, născută în a doua parte a secolului al XIX-lea și consolidată în anii interbelici, de a urma bunele practici ale piețelor financiare europene și internaționale, dă sens și în prezent acumulării de aur, ca avuție administrată de băncile centrale, deși etalonul-aur este doar istorie. Și dă sens nu doar acumulării, ci și valorificării înțelepte a stocului de aur în vremea banilor acoperiţi cu mărfuri, cu tranzacții financiare și, nu în ultimul rând, cu încredere. Iar lumea are mai multă încredere în moneda unei țări când e susținută de o rezervă de aur... De o rezervă păstrată în bănci centrale cu reputație internațională, din mari centre financiare, care s-o certifice. Certificare ce dă strigare piețelor financiare ale lumii că aurul României are calitatea și puritatea la cele mai înalte standarde. Susținând bonitatea țării în raporturile cu piețele internaționale de bani.

De când a luat ființă, în 1880, BNR a strâns continuu aur
8) O întrebare este continuu repetată: “Cât aur deține, acum, Banca Națională a României?”
În fiecare lună, într-un comunicat oficial, publicăm starea aurului. Cel mai recent document de acest fel este datat 28 februarie 2018. Banca Națională raportează societății românești, pe această cale, că are în rezerva internațională (țară plus străinătate) 103,7 tone de aur, a cărei valoare – actualizată! – se ridică la 3,6 miliarde de euro.

9) “103,7 tone?! – am fost întrebat într-un interviu. În raport cu nevoile noastre de acum, și comparativ cu alte țări, cum ne poziționăm?
Deținem locul 34 în lume. Într-un tablou cuprinzând o sută de țări, fiecare deținând peste 1,5 tone de aur, poziția României este onorabilă. După opt țări, având fiecare peste 1000 de tone de aur în rezerve, și alte 14 având între 200 și 700 de tone, ne încadrăm în clasa a treia, împreună cu alte 14 țări cu rezerve între 100 și 700 de tone. Clasa a patra, cu 74 de țări, include rezerve între 1,4 și 90 de tone.

(continuarea mâine) Website: N/A Tweet